În rolul meu de psiholog și consilier parental, dar și de părinte, am observat cât de des ne concentrăm pe corectare în interacțiunile noastre cu copiii. Când spun „corectare,” mă refer la acele momente când simțim că trebuie să le arătăm unde greșesc: să le corectăm comportamentul, să le explicăm ce au făcut „nepotrivit” sau cum ar trebui să reacționeze diferit. Sună cunoscut, nu?
Dar ceea ce am învățat, de-a lungul anilor, atât din experiența profesională, cât și din propria viață, este că înainte de orice corectare, copiii noștri au nevoie de conectare. Și acesta este un aspect care merită să fie înțeles și explorat cu atenție.
Cred că, de multe ori, ca părinți, ne dorim ce este mai bine pentru copiii noștri. Vrem să îi vedem dezvoltându-se în adulți echilibrați, empatici și capabili să facă față provocărilor vieții. Din dorința noastră de a-i ghida și de a-i învăța, ajungem să ne axăm pe disciplină și corectare, pierzând, uneori, esențialul – conexiunea emoțională. Dar fără o conexiune autentică, corectarea poate părea rece, distantă, chiar dureroasă.
Îmi amintesc acum un moment în care fiul meu, într-o zi plină și agitată, a ajuns acasă, și-a aruncat haina pe jos și a intrat nervos în cameră. Prima mea reacție a fost să-l corectez. Îi spusesem deja de multe ori unde este locul hainelor, iar starea mea de iritare creștea. Dar, pe măsură ce mă pregăteam să ridic tonul și să țip la el, mi-am dat seama că era ceva mult mai profund în joc. Reacția lui nu se datora faptului că uitase locul hainelor sau mă sfida, ci pentru că avea nevoie de o îmbrățișare, de o clipă de conectare. Am lăsat deoparte impulsul de a-l corecta și m-am așezat lângă el. „Observ că ești obosit și nervos! Pare că ai avut o zi grea. Ai vrea să vorbim despre asta?” A dat din cap că da, ne-am îmbrățișat, ne-am conectat și după câteva minute, el și-a ridicat haina fără să fie nevoie de o altă discuție. Acea mică alegere, de a ne conecta înainte de a corecta, a schimbat complet dinamica interacțiunii noastre.
Desigur, corectarea este necesară. Nu sugerez să ne lăsăm copiii să facă orice își doresc fără consecințe. Însă ce am învățat este că atunci când copiii se simt conectați la noi – când știu că sunt înțeleși, sprijiniți și iubiți – sunt mult mai receptivi la corectare. În lipsa acestei conexiuni, chiar și cele mai bine intenționate sfaturi pot părea aspre și pot duce la tensiuni suplimentare.
Cercetările din psihologie susțin această idee. Copiii învață cel mai bine atunci când se simt în siguranță din punct de vedere emoțional. Relația dintre părinte și copil devine fundamentul pentru dezvoltarea emoțională sănătoasă. Atunci când un copil simte că poate conta pe părinte pentru sprijin emoțional, va fi mult mai dispus să coopereze și să învețe din greșeli.
Îmi dau seama cât de ușor este să cădem în capcana corectării constante. În ritmul alert al vieții, cu atâtea responsabilități și presiuni zilnice, este dificil să ne amintim întotdeauna să ne conectăm mai întâi. Dar te încurajez să încerci. Data viitoare când copilul tău face ceva care necesită corectare, oprește-te o clipă și întreabă-te: „Ce ar putea simți acum? Cum pot să mă conectez cu el înainte de a-i corecta comportamentul?”
Această mică schimbare poate transforma semnificativ relația cu copiii noștri. Le arată că, indiferent de ce se întâmplă, suntem acolo pentru ei, nu doar pentru a-i ghida, ci și pentru a-i înțelege și a-i sprijini. Până la urmă, conectarea este cheia. Este puntea care ne leagă emoțional de copiii noștri și le oferă siguranța de care au nevoie pentru a crește, a explora și a învăța. Odată ce conexiunea este stabilită, corectarea devine o conversație, nu o impunere.
Te invit să reflectezi la aceste aspecte și să îți iei câteva momente pentru a te conecta cu copilul tău înainte de a te gândi la corectare. Această alegere poate face o diferență profundă în relația voastră.